fbpx

Economia liniară

Economia liniară

Sursă imagine: https://www.researchgate.net/figure/The-linear-economy-The-take-make-and-waste-approach-of-production_fig2_323809440

De la revoluția industrială și pană acum s-a acționat pe baza economiei liniare, adică extrag resursa – produc – folosesc produsul – arunc la depozitul de deșeuri produsul care ajunge la sfârșitul ciclului de viață. Acesta se aplică în toate domeniile chiar și în prezent.

Lacunele acestui model de economie sunt:

  • Supraproducție = multe deșeuri din procesul de producție, prea multe produse care nu sunt încă vândute, consum mare de energie, materii prime și apă
  • Cicluri de viață reduse = produse realizate pentru trend, generație etc. Nu sunt gândite sa fie reutilizabile
  • Acumularea deșeurilor = aici avem ca exemplu plasticul care este utilizat într-o paletă largă de produse, de la ambalaje la produse în sine. Proiectarea ambalajelor și produselor nu a fost făcută în scop de reciclare ci doar în scop consumerist.
  • Epuizarea și supraexploatarea resurselor naturale = când vine materiilor prime, cum ar fi extracția de minerale și combustibili fosili.

Pană în prezent majoritatea industriilor s-au bazat pe mână de lucru ieftină, consum mare de energie, apă, resurse naturale, fără să fie conștienți că acestea se pot epuiza. Astfel au rezultat milioane de tone de deșeuri și se pare ca doar unele pot fi reciclabile.

Economia circulară

economia circulară

Sursa: http://mierlea.com/waste-management-in-the-european-union-circular-economy/

Economia circulară este un model de producție și consum care implică reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor / produselor cu scopul de a le prelungi ciclul de viată.

Astfel, într-o economie circulară, resursele sunt circulate din nou și din nou prin bucle închise. Ciclul de viață a produselor, a componentelor și a materialelor este prelungită prin repararea, reutilizarea, refacerea și reciclarea, astfel încât eficiența resurselor este crescută și nevoia de produse noi și materii prime virgine este redusă sau eliminată.

Conceptul de economie circulară se bazează pe zece piloni importanți:

  • Dezvoltare durabilă
  • Tranziție ecologică
  • Economie ecologică / verde
  • Economie funcțională
  • Gândirea ciclului de viață (Life Cycle Thinking)
  • Gândirea leagăn-la-leagăn (Cradle-to-cradle thinking)
  • Valoare partajată/împărțită (Shared Value)
  • Ecologie industriala sau simbioză industrială
  • Responsabilitatea extinsă a producătorului
  • Proiectarea ecologică (Ecodesign)

Acest tip de gândire circular a dus la formarea de noi afaceri și la un alt tip de abordare în ceea ce privește deșeurile. Astfel prin abordarea corectă a celor 9R deșeurile se transformă în resurse care ne permit  să reducem extracția de materii prime, minimizam poluarea aerului, solului și a apei.